Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii Vatoped. De aici este adusă în katholikon în Vinerea din Săptămâna Luminată, ziua prăznuirii sale.
Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l economisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul s-a plâns, însă, de aceasta egumenului, care i-a poruncit chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, a intrat în chelărie, Cuviosul Ghenadie a văzut uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci, icoana răspândește o mireasmă deosebită.
Icoana originală este de mici dimensiuni: 28 centimetri înălțime și 22 centimetri lățime. Un dreptcredincios mirean, având evlavie la această icoană, a ferecat-o cu o îmbrăcăminte din argint, astfel că icoana pare mai mare decât este de fapt. Spre aducere aminte de minunea cu uleiul, deasupra icoanei stă scris: „Înmulțirea uleiului”.
Pentru că icoană a rămas în magazia mănăstirii, ea a fost numită și „Dohiarissa”, adică „cea din chelărie”.
Icoană este cinstită, în mod special, în Vinerea din Săptămâna Luminată.
